În perioada 20–21 iunie 2026, ADRA România a fost aproape de comunitățile vulnerabile din județul Brașov, printr-o acțiune de solidaritate și sprijin desfășurată cu ocazia Congresului Național de Misiune „Toate lucrurile noi”.
Sâmbătă, 20 iunie 2026, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, a avut loc Congresul Național de Misiune „Toate lucrurile noi”, un eveniment dedicat implicării, solidarității și slujirii celor aflați în nevoie.
În cadrul acestui eveniment, ADRA România, împreună cu echipa sa și voluntarii implicați, a desfășurat o acțiune de sprijin în comunitate, prin distribuirea, în prima zi, a 120 de pachete de ajutor pentru familii vulnerabile din municipiul Brașov. Prin această inițiativă, 120 de familii au primit sprijin concret și un mesaj de încurajare și solidaritate.
Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Brașov (DAS Brașov), având ca obiectiv identificarea și susținerea persoanelor și familiilor care se confruntă cu dificultăți, prin oferirea unui ajutor direct și apropiat de nevoile comunității.



„Participarea la acțiunea umanitară desfășurată în cadrul Congresului Național de Misiune „Toate lucrurile noi”, al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, a fost o experiență care a demonstrat că misiunea creștină înseamnă atât cuvinte, cât și fapte. M-am bucurat să văd implicarea voluntarilor ADRA România și colaborarea cu partenerii locali pentru a aduce sprijin concret familiilor vulnerabile din Brașov. Faptul că, în cele două zile ale evenimentului, au fost asistate cel puțin 690 de persoane reprezintă o dovadă a puterii solidarității și a dorinței de a fi aproape de cei aflați în nevoie. Astfel de inițiative ne reamintesc că fiecare gest de bunătate poate aduce speranță și poate contribui la schimbarea vieților oamenilor”, a declarat Aurel Neațu, Președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și Președinte ADRA România.




A doua zi, duminică, 21 iunie 2026, misiunea de sprijin a continuat în comunitățile din județul Brașov. Echipa ADRA România și voluntarii implicați au distribuit 110 pachete de ajutor pentru 110 familii vulnerabile din localitățile Râșnov, Vulcan și Zărnești.
Fiecare pachet oferit a reprezentat mai mult decât un ajutor material – a fost un gest de grijă, susținere și apropiere față de oameni aflați în perioade dificile ale vieții.
În total, prin acțiunile desfășurate în cele două zile, ADRA România a sprijinit cel puțin 690 de persoane (230 de familii) vulnerabile din comunitățile brașovene, reafirmând angajamentul organizației de a fi aproape de oameni și de a răspunde nevoilor celor aflați în dificultate.






„Participarea la acțiunea umanitară organizată de ADRA în cadrul Congresului de Misiune de la Brașov a fost o experiență profund mișcătoare. Am avut ocazia să fiu prezent pe teren și să văd o mobilizare exemplară: pe de o parte, profesionalismul, blândețea și amabilitatea angajaților de la Direcțiile Locale de Asistență Socială în interacțiunea cu persoanele defavorizate, iar pe de altă parte, dedicarea extraordinară a numeroșilor voluntari care s-au alăturat echipei noastre. Faptul că am reușit să asistăm cel puțin 690 de persoane în doar două zile demonstrează, încă o dată, puterea solidarității. ADRA își reafirmă misiunea de a fi un sprijin constant pentru cei aflați în suferință, aducând nu doar un ajutor material prin pachetele de alimente, ci și o rază de speranță acolo unde este cea mai mare nevoie”, a declarat Georgel Pîrlitu, Secretar Executiv al Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și Prim-vicepreședinte ADRA România.






„Am fost profund impresionat de amploarea și căldura acțiunii umanitare organizate în cadrul Congresului de Misiune de la Brașov. Văzând peste 690 de persoane asistate în doar două zile, cu zâmbete, îmbrățișări și ajutor concret oferit cu generozitate, am simțit încă o dată puterea extraordinară a compasiunii creștine puse în practică. Această inițiativă a unit voluntari dedicați, biserici locale și resursele ADRA într-un efort care a adus alinare, speranță și demnitate multor familii. Este o onoare să fac parte dintr-o organizație care transformă credința în fapte concrete și care demonstrează, zi de zi, că misiunea adevărată începe cu grija față de aproapele nostru”, a declarat Ioan Feier, Trezorier al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și Secretar BOARD ADRA România.

„La ADRA România, fiecare proiect desfășurat în comunitate înseamnă mai mult decât un răspuns la o nevoie imediată – este o investiție în oameni, în demnitatea lor și în puterea solidarității. Credem că adevărata schimbare începe prin apropierea de oameni, prin ascultarea nevoilor lor și prin construirea unor relații bazate pe încredere, respect și compasiune. Sprijinul pe care îl oferim nu se rezumă la ajutor material, ci urmărește să redea speranța, să încurajeze și să creeze oportunități pentru un nou început. Fiecare gest de implicare, fiecare voluntar și fiecare partener care ni se alătură contribuie la consolidarea unor comunități mai unite, în care nimeni să nu se simtă singur în fața dificultăților. Solidaritatea capătă valoare atunci când se transformă în fapte, iar compasiunea devine un angajament concret față de cei aflați în nevoie. În timp ce oamenii buni îndeplinesc o nevoie, cerul prevede existența unei nevoi. Fiți oameni născuți din cer! Acest gând exprimă misiunea pe care ne-o asumăm zi de zi: aceea de a răspunde cu responsabilitate și dragoste acolo unde există suferință și de a transforma grija față de aproapele în acțiuni concrete. Prin dedicarea echipei ADRA România, a voluntarilor și a partenerilor noștri, continuăm să construim punți între oameni și să aducem speranță acolo unde este cea mai mare nevoie de ea”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.




ADRA România mulțumește sponsorilor care au făcut posibilă această inițiativă:
- Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
- Firenze SRL
- De Nobili Turism SRL
- Millennium Tour SRL
- Banca de Alimente București
- Cornelius SRL
- Magazinul Social Somaro





De asemenea, adresăm recunoștința noastră voluntarilor ADRA și tuturor partenerilor implicați, care prin dedicare și implicare au contribuit la această misiune de a fi aproape de oameni. Împreună construim comunități mai unite și oferim sprijin celor aflați în nevoie.















Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România



