Record de absolventi ai cursurilor de „Prim Ajutor in situatii de urgenta”

Duminică, 26 iunie 2011, ADRA România şi Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență au oferit unui număr record de 150 de persoane Certificate de Competență pentru acordarea de „Prim Ajutor în situații de urgență”.

Alături de organizatori, la eveniment au participat reprezentanții Primăriei Generale a Municipiului București, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ai Clubului Cainilor Utilitari dar și inspectori de protecție civilă.

Cu această ocazie, primarilor din București, le-a fost transmisă propunerea de facilitare a angajării în cadrul fiecărei asociații de proprietari a unui responsabil cu situațiile de urgență și, de asemenea, realizarea în fiecare parc de containere cu materiale necesare intervenției în caz de dezastru.

Odată cu absolvirea acestui modul al programului, cei 150 de voluntari ADRA România formați de specialiștii ASVSU sunt pregătiți să participe în echipele de intervenție în caz de dezastre și să ofere în mod profesionist acordarea primului ajutor, conform regulilor Consiliului European de Resuscitare.

Este normal ca ADRA să se implice într-un astfel de proiect major. Una dintre direcțiile noastre de acțiune este răspunsul de urgență în caz de dezastre și dorim să facem acest lucru din ce în ce mai eficient. De aceea, doresc să mulțumesc ASVSU pentru că a răspuns provocării de a merge împreună pe acest drum și de a oferi voluntarilor noștri informațiile de care au nevoie pentru a deveni salvatori de vieți omenești cu mâinile goale”

a declarat Sorin Goleanu, directorul executiv ADRA România.

În cadrul aceluiași eveniment, a fost organizat un exercițiu demonstrativ de salvare cuprinzând tehnici de prim ajutor în caz de cutremur, triaj accidentați, organizare tabără sinistrați și telecomunicații de urgență. După desfășurarea acestuia, reprezentanții autorităților au fost convinși că, în orice situație de urgență, se poate conta pe noua echipă de voluntari ADRA pregătiți de ASVSU.

Apreciem și susținem acest proiect și multumim pentru sprijinul pe care doriți să îl acordați bucureștenilor în caz de dezastre. Sperăm să colaborăm și să putem susține astfel de activități

a declarat Gabriel Sima, Consilier, Direcția Implementare Politici Publice din cadrul Primăriei Municipiului București

De asemenea, locotenent Cosmin Ciuru, reprezentantul Centrului Operațional Național al I.G.S.U. a apreciat că

începutul este încurajator, de perspectivă. Dorim să vă avem în permanență cu noi și sperăm ca pe viitor să vedem ceva de o și mai mare amplitudine

făcând referire la intenția ADRA de extindere la nivel național al acestui proiect

ADRA România, în colaborare cu ASVSU, a demarat acest proiect de pregătire a salvatorilor voluntari pentru a suplimenta numărul echipelor de intervenție în caz de dezastru deoarece, în prezent, numărul voluntarilor specializați în acordarea primului ajutor și a intervenției în caz de dezastre este relativ redus și s-ar putea dovedi insuficient în cazul unui dezastru major.

Proiectul va continua cu alte instruiri specifice cum ar fi cele legate de cercetare-căutare-deblocare-salvare, transport accidentaţi, radiocomunicaţii de urgenţă, căutare – salvare canină, prim ajutor psihologic, celor interesați fiindu-le rezervat un modul special pentru a deveni manageri în dezastre.

Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență (ASVSU) este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică, înființată în anul 2001, care combină experiența specialiștilor în servicii de salvare cu dorința de a ajuta societatea civilă în situații de urgență.

ADRA România este furnizor de servicii sociale acreditat pentru Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Victimele Dezastrelor Naturale și face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 125 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întregul glob, în 1997, Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ

ADRA România mai este:

  • Membru al Federației Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND)
  • Membru al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului (FONPC)
  • Furnizor de servicii sociale acreditat pentru Centru de Informare şi Consiliere pentru persoanele aflate în dificultate
Email this to someoneShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Răspunde