Tinerii din Solingen, Germania susțin din nou proiectele ADRA România

Tinerii din Solingen, Germania

Tinerii din Solingen, Germania

Şi în vara acestui an, în perioada 7-18 august 2013, un grup format din 11 tineri din localitatea Solingen, Germania au ales să vină în România pentru a desfășura acțiuni de voluntariat în favoarea semenilor aflați în nevoie.

Așa se face că împreună cu coordonatorul lor Costel Coșman tinerii au distribuit peste 220 de pachete cu haine, încălţăminte şi jucării, precum și ghiozdane si rechizite, atât pentru familiile copiilor care fac parte din proiectul “Vreau la Şcoală” desfășurat de către ADRA România în localitățile Hăghig şi Apaţa din județul Brașov, cât şi pentru alte familii beneficiare ale proiectelor ADRA din cadrul Centrului Social de la Zărnești.

Împreună cu cei care au făcut parte din echipa de anul trecut au venit şi alți tineri dornici să guste din experienţa de voluntariat. Tinerii au fost încântaţi de decizia pe care au luat-o de a se oferi voluntari intr-o astfel de acțiune atunci când au cunoscut nevoile reale şi lipsurile cu care se confruntă acești semeni ai lor.

Iată ce a declarat Andre Herbolsheimer în vârstă de 15 ani care a participat prima oară la astfel de acţiuni:

Deşi am muncit să pregătim pachetele pentru toţi aceşti beneficiari, bucuria pe care am văzut-o pe feţele lor a adus satisfacţie în inimile noastre pentru tot efortul nostru depus!

Am fost de-a dreptul uimită să văd atâtea persoane care se luptă cu sărăcia, şi atunci când unul dintre aceşti copii s-a desprins de lângă ceilalţi şi m-a îmbrăţişat am reuşit într-o măsură să inţeleg cât de mult însemnă pentru aceşti copii gestul nostru de caritate!” a declarat Lea Szukalla în vârstă de 14 ani.

Pe lângă beneficiarii din cadrul proiectului ADRA “Vreau la Şcoală” tinerii au mai vizitat si alte familii sărace din localităţile Rotbav şi Hălchiu cărora deasemenea le-au fost împărţite haine şi jucării.

Am avut un sentiment foarte plăcut atunci când am văzut hainele mele în mâna unui alt copil nevoiaş!

a declarant Glad Cosman in varsta de 13 ani în urma vizitei unor familii sărace din localitatea Hălchiu (Jud. Braşov).

Datorită experienţei pe care am câştigat-o anul trecut şi deasemenea în alte acţiuni de felul acesta, putem spune că anul acesta lucrurile s-au derulat mult mai bine astfel că au fost resimţite satisfacţii din plin atât din partea organizatorilor cât şi a beneficiarilor Mulțumim acestor tineri pentru că au ales să ofere timpul şi resursele lor celor care se luptă cu sărăcia. Sperăm ca exemplul lor să fie urmat și de alți doritori în a se implica în susținerea acestor copii aflați în nevoie”

a declarat Irinel Ganea, coordonator proiecte ADRA România în zona Transilvania de Sud.
Email this to someoneShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Un răspuns

  1. […] Tinerii din Solingen, Germania susțin din nou proiectele ADRA România […]

Răspunde