Ionel are nevoie de ajutorul tău! – Casa ADRA, un cămin pentru copii, victime ale violenței în familie
Ionel*, un băiețel de 7 ani, este elev în grupa mare la grădiniță și a ajuns în „Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a

Fii alături de ADRA România investind în educația copiilor prin proiectul ”Vreau la școală”! În anul școlar 2021 – 2022, ADRA România susține la școală
În numele echipei ADRA România vă urăm, DIN TOATĂ INIMA, un călduros LA MULȚI ANI și în anul 2022! Și anul acesta, cu sprijinul dumneavoastră,
Pentru cei mai mulți copii, luna decembrie este luna cadourilor, a liniștii, a bucuriei și a timpului petrecut cu familia. Pentru copiii din familiile defavorizate,
Echipa ADRA România a primit cu tristețe vestea morții Ralucăi Jujău, în vârstă de 12 ani. Ne exprimăm profundul regret pentru pierderea suferită de familia
Finanțarea nerambursabilă din bugetul local al Municipiului București a activităților nonprofit de interes local pentru Casa ADRA, în valoare de 160.000 lei, a fost acordată pe