În cadrul proiectului „Speranță pentru Turcia și Siria”, ADRA România își propune asistarea persoanelor, din cele două țări afectate de cutremurul produs în data de 06 februarie 2023. În urma desfășurării campaniei de strângere de produse alimentare și nealimentare, bunurile primite de către ADRA România până acum, în valoare de 11.250 USD, sunt în drum spre Turcia, cu sprijinul Ambasadei Turciei în România și Asociației Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD. Din cauza specificului acestui dezastru natural și a schimbărilor apărute în zonele afectate, ADRA România a decis amânarea convoiului umanitar și trimiterea unei echipe restrânse de intervenție, care va avea în componență vorbitori de limba turcă și engleză.
În urma mobilizării remarcabile, ne exprimăm mulțumirea și recunoștința donatorilor atât persoane juridice (Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea din România, Firenze SRL, Centrul de Mătci Shell-Gui SRL, Magazinul Social SOMARO, Millennium Tour SRL, ITGalaxy, Banca pentru alimente etc.), cât și persoane fizice, al căror nume este cunoscut de cer.
„Cutremurul care a lovit Turcia și Siria este unul dintre cele mai mari dezastre naturale în vremurile noastre. Nu am văzut încă întreaga amploare a pagubelor și a crizei umanitare care se desfășoară în fața ochilor noștri”, a declarat Antonio Guterres, Secretarul General ONU.
În urma lansării campaniei de strângere de fonduri, ADRA România a decis acordarea unui ajutor financiar în valoare de 15.000 USD celor două țări afectate de cutremur.
Cei ce doresc să susțină proiectul ADRA ”Speranță pentru Turcia și Siria”, o pot face, atât prin donații materiale la sediul ADRA din București, bulevardul Pache Protopopescu, nr. 85, luni-joi între orele 8:30-17:00 și vineri între orele 8:30-12:30, conform listelor atașate, cât și prin donații financiare, astfel:
- în contul ADRA (cu precizarea ”Speranță pentru Turcia și Siria”);
- pe site-ul adra.ro/doneaza, prin selectarea campaniei ”Speranță pentru Turcia și Siria”;
- prin trimiterea unui SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motto-ul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios.
ADRA.ro / Slujim umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit