Susține și tu ADRA România investind în educația copiilor prin proiectul ”Vreau la școală”!
În anul școlar 2022-2023, ADRA România susține la școală 436 copii cu rezultate deosebite la învățătură, provenind din familii vulnerabile. Prin completarea formularului 230 oferim șansa ca lună de lună fiecare copil să primească sprijinul necesar în procesul educațional. Toate acestea le poți oferi fără să te coste nimic, aceasta nefiind o donație, ci o sumă datorată statului.
Ce s-a întâmplat cu sumele din impozitul pe salariu redirecționate către ADRA România în anul trecut?
”Vrem să vă informăm cu bucurie faptul că, din sumele redirecționate din impozitul pe venit aferent anului 2021 și primite de către ADRA România, am putut susține un număr semnificativ de copii înscriși în proiectul educațional ”Vreau la școală!”. Astfel că, din cei 374 de copii înscriși în proiect la nivel național în anul școlar 2021-2022, 46 de copii au putut fi ajutați pe tot parcursul anului școlar de dumneavoastră, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe salariu. Vă suntem recunoscători și vă mulțumim!”, a declarat Tanța Bebereche, Contabil ADRA România.
Fii alături de ADRA România și redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit urmând cei trei pași.
Completează și depune formularului 230 sau Declarația Unică.
Completează declarația corespunzătoare sursei tale de venit:
> Pentru venituri salariale:
Pasul 1:
a. Descarcă formularul, precompletat cu datele ADRA, în funcție de veniturile realizate în anul 2022:
Formular 230-ADRA Romania 2022
b. În cazul în care îl descarci direct de pe site-ul ANAF, este necesar să-l completezi cu datele ADRA, respectiv:
- Denumire entitate nonprofit: Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România;
- Cod de identificare fiscală: 14355291;
- Cont bancar (IBAN): RO73 RNCB 0074 0292 1540 0001 – BCR sector 3, București.
Pasul 2: Completează formularul cu datele tale și semnează-l!
Pasul 3: Trimite formularul completat către Administrația Financiară de care aparții cu domiciliul (AICI vezi adresele ANAF) până la data de 25.05.2023 (data poștei), utilizând una dintre următoarele modalități:
- Prin poștă, în format hârtie, cu scrisoare recomandată;
- Direct la registratura administrației fiscale, în format hârtie;
- Online prin serviciul Spațiul privat virtual (AICI găsești mai multe informații);
- Online pe site-ul ANAF, în cazul persoanelor care au deja semnătură digital.
> Pentru venituri din alte surse (cedarea folosinței bunurilor, drepturi de autor, etc): completează Declarația Unică. După completarea datelor tale personale adaugă la secțiunea 6, punctul B datele:
- Denumire entitate nonprofit: Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România;
- Cod de identificare fiscală: 14355291;
- Cont bancar (IBAN): RO73 RNCB 0074 0292 1540 0001 – BCR sector 3, București.
Termenul de depunere a declarațiilor pentru redirecționarea impozitului aferent anului 2022 este 25 mai 2023.
Alături de ADRA și în anul 2023!
Dacă doriți ca prin această direcționare a 3,5% din impozitul pe care dumneavoastră l-ați plătit Statului pentru salariile din anul 2022, să sprijiniți în continuare activitatea ADRA România, susținând copiii buni la învățătură, dar fără posibilități materiale, completați și transmiteți, până la data de 25 mai 2023 formularele puse la dispoziția dumneavoastră la Administrația Finanțelor Publice din localitatea de care aparțineți.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România