Caută
Close this search box.

A 4-a intervenție umanitară ADRA România pentru refugiații din Grecia

 

p1160004_pp-copy”Acasă aveam de toate, aveam o casă și prieteni. Acum am pierdut totul. Când mergeam la școală îmi doream să devin medic. Îmi dau seama că este foarte greu să ajung medic, în condițiile actuale. În orice țară aș merge, aș vrea să îmi termin studiile. Statutul de refugiați  ne face diferiți. Ne-am pierdut casa, toate lucrurile, nu mai avem nimic. Ne dorim doar să fim în siguranță, în orice țară am merge” a mărturisit Khaula, o adolescentă de 16 ani, din Sinjar, Irak, găzduită în tabăra Petra Olympus din Grecia după ce a părăsit localitatea natală din cauza genocidul din luna August 2014.

echipa-adraProiectul ”Speranță pentru imigranți” este modalitatea prin care Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România vine în sprijinul oamenilor care pleacă din țara lor, fugind de persecuție sau de conflictele armate, sperând să găsească liniște și alinare în alt loc decât în propria țară.  Povești de viață impresionate, la fel ca cea a Haulei, au fost întâlnite de cei 14 voluntari ADRA România care, în perioada 21 August – 04 Septembrie 2016, au desfășurat a 3-a intervenție umanitară în tabăra de refugiați Petra Olympus Grecia. Voluntarii au sprijinit și au arătat compasiune prin consiliere psihologică și asistență medicală refugiaților din tabără.

p1150601”Dincolo de mărturii și statistici există oameni reali cu povești triste despre suferință și pierderi, precum și despre speranță și motivație, oameni pe care nu îi cunoaștem, dar care au nevoie de ajutor. Prin programele ADRA specifice, avem o mână întinsă și deschisă pentru a susține și a reabilita pe acești oameni care au trecut prin încercări și greutăți” a declarat Domnul Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

p1160722-copyFiind impresionați de drama trăită de acești oameni care fug din calea războiului și se confruntă cu greutățile, o grupă de voluntari ADRA România va realiza cea de-a 4-a intervenție umanitară pentru refugiații din Grecia, în perioada 16 – 19 Octombrie 2016.

p1150682”Cu această nouă ocazie de solidaritate umanitară dorim să traducem valorile ADRA într-un răspuns adaptat nevoilor refugiaților din tabăra Petra Olympus Grecia, arătând compasiune și spirit umanitar. Nu facem altceva decât să ne punem la dispoziția semenilor noștri aflați în situații disperate prin instrumentele pe care le avem la îndemână, cu scopul de a oferi o altă perspectivă zilei de mâine” a declarat Doamna Valentina Sturzu – Cozorici, Manager proiect ADRA România.

p1160092-copyADRA, prin birourile din Europa, este activă în două tabere de refugiați, Iraklis (cu o capacitate de 550 persoane) și Petra Olympus (cu o capacitate de 1500 persoane), intervenind în adăpost, oferind soluții eficiente de urgență pentru apă și igienă, alimente, asistență medicală și consiliere. În perioada 16 – 19 Octombrie 2016, în Tesalonic, Grecia, va avea loc o întâlnire pentru situația actuală a refugiaților din Grecia. La întâlnire vor participa înalți reprezentanți ai administrației ADRA Internațional și ADRA Europa, reprezentanți ai birourilor ADRA Germania, România, Serbia, Croația, Slovenia și Macedonia, reprezentanți ai autorităților locale elene, Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Naţiunilor Unite (UNHCR) și lideri ai taberelor de refugiați.

IMG_6301La nivel național, în data de 10 Octombrie 2016, ADRA România împreună cu alte 21 de organizații non-guvernamentale active în domeniul migrației și azilului au trimis o scrisoare deschisă Prim-Ministrului Dacian Cioloș în care solicită deblocarea activității Coaliției Naționale pentru Integrarea Refugiaților, comunicarea numelui persoanei responsabile de coordonarea comitetului și componența secretariatului tehnic. Textul integral al scrisorii poate fi vizualizat la următorul link.

Implică-te!

logo ADRA Speranta imigranti

Din anul 2015, atât în țară, cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, prin care susține refugiații, imigranții și emigranții. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:

  • voluntariat (în țară sau în afara țării),
  • donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte),
  • donații financiare în conturile ADRA,
  • donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”.

 

ADRA România

2 răspunsuri

  1. Vă salut.
    Cine este persoana delegată ADRA care se ocupă de acest proiect? Cu cine pot lua legătura?
    Aveți adresa mea de email.
    Mulțumesc.

    1. Buna ziua,
      Pentru detalii puteti lua legatura cu Managerul de proiect, Valentina Sturzu, pe numarul de telefon al organizației ( +4021-25 25 117).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate