Caută
Close this search box.

ADRA România a inaugurat duminică o a doua locuința socială în localitatea Vulpeni, județul Olt

Niciodată nu am fi reușit prin forțele noastre să facem o astfel de casă!

Dupa ce în vara anului 2010, în cadrul proiectului “În sfârșit acasă”, o familie cu doi copii din localitatea Vulpeni, Județul Olt primea o casă în dar din partea ADRA România, dumincă, 6 Aprilie 2014, a fost inaugurată o altă locuință socială construită special pentru o familie săracă cu trei copii din aceeași localitate.

Această familie locuia în condiții foarte grele, într-o casă bătrânească, împreună cu bunicii, unchiul și două matuși. Doar o minune a făcut ca în cădere tavanul acestei case vechi să nu se prăbușească peste unul dintre copii, care dormea în acel moment.

Fetița acestei familii și-a surprins în mod plăcut părinții dar și profesorii, prin faptul că a fost premiantă la olimpiada pe județ la matematică.

Cei doi parinți, Ion și Gheorghița Alexandru s-au străduit din răsputeri să își facă propriul cuibusor însă, din cauza lipsei banilor, care uneori nu le ajungeau nici măcar să își cumpere pâinea zilnică, zidurile se dărâmau înainte de a fi terminate.

Am încercat să facem casuța din pământ, i-am pus acoperiș, am lucrat și cu ziua la cineva din sat pentru a primi o tocărie veche din lemn pe care această familie o înlocuise cu termopane, însă căsuța avea nevoie de mai multe pentru a fi gata. Copiii au crescut, aveau nevoie de bani pentru școală, așa că nu am mai reușit să finalizăm ceea ce ne-am dorit să facem – o căsuța care să fie a noastră.

mărturisea mama cu lacrimi în ochi, doamna Gheorghița Alexandru, atunci când a fost contactată de reprezentanții ADRA România

Când văd pe copii că mănâncă, asta mă bucură cel mai mult. Nu mai contează dacă îmi mai rămâne și mie ceva.

spunea tatăl celor trei copii, domnul Ion Alexandru

Pentru cei care îi cunosc, foarte impresionant este faptul că familia aceasta este o familie responsabilă, muncitoare, care nu a stat cu mâinile încrucișate, asteptând ajutor din afară. Pentru a putea avea ce pune pe masă, din puținii bani și-au făcut așa cum s-au priceput două sere, la care munceau alături de copii.

Doamna Ana Lupu, o vecină a familiei Alexandru are doar cuvinte de apreciere pentru ei:

Sunt extrem de muncitori, au copii cuminți care își ajută părinții mereu la treabă. Îmi pare așa de rău de ei! Dacă aș avea bani le-aș face eu o căsuță

Eu nu prea ma joc pentru că nu prea am timp. Îmi ajut părinții la treabă, îmi fac temele… Mi-ar plăcea să avem o casă, să fim toți fericiți și să avem o viață mai bună.

spunea Claudiu Alexandru, unul din băieții acestei familii, atunci când visa la o casă a lor.

Situația familiei Alexandru a făcut ca ADRA România să selecteze această familie pentru a fi beneficiari ai proiectul “În sfârșit acasă”, proiect prin care și ei să poată beneficia de o casă nouă.

La inaugurare, alături de ADRA România și voluntarii veniți de aproape dar și de departe, din Italia, a mai fost prezent și un reprezentant din partea Primăriei din localitate, precum și alte persoane apropiate, care au dorit să se bucure împreună cu familia Alexandru.

Este un lucru extraordinar să faci un asemenea dar pentru o familie săracă. Apreciez foarte mult faptul că, în proiectele dumneavoastră, ați ales să ajutați din nou o familie din localitatea noastră. Familia Alexandru merită acest gest și sunt convins că va aprecia toată viața acest dar. Mi-ar plăcea ca gestul dumneavoastră să motiveze și pe alții în a se implica în astfel de proiecte.

a declarat chiar la începutul momentului inaugural, domnul Manda Traian, viceprimar al localității Vulpeni.

Fiecare dintre voluntarii prezenți la eveniment în scurte cuvinte și-a manifestat bucuria pe care a simțit-o implicându-se în acest proiect social.

Ridicarea acestei case este un vis realizat pentru această familie, pentru mine personal dar și pentru toti voluntarii din Roma și Milano, care au participat financiar. Ne-am propus ca in fiecare an să ne implicăm într-un astfel de proiect

a spus cu bucurie domnul Minel Bădica, unul dintre voluntarii veniți din Italia, coordonatorul acestui proiect.

Inainte de tăierea panglicii, doamna Gheorghița Alexandru a spus emoționată:

Niciodată nu am fi reușit prin forțele noastre să facem o astfel de casă. Mulțumim mult tuturor celor care ne-au ajutat!

În anul 2013 ADRA România a construit patru astfel de case sociale, iar în 2014 intenționează să susțină în același fel, încă șase familii selectate din mai multe regiuni sărace ale țării.

Mai multe detalii despre activitatea ADRA România puteți descoperii accesând și pagina noastră de Facebook – www.facebook.com/adra.romania

Schimbă o viață și vei schimba lumea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate