Caută
Close this search box.

ADRA România aşteaptă şi anul acesta pe cei mici să se implice în proiectul „Copii ajută copii”

image_2Una dintre cele mai apreciate activități ale proiectului ADRA România, „Copii ajută copii” o reprezintă oferirea de către copii a unor cadouri la sfârșit de an altor copii aflați în situații deosebite. An de an, numărul celor care s-au înscris în acest proiect a crescut ajungând până la 6000.

În prezent, se distribuie deja pușculițe pentru pregătirea pachetelor de sfârșit de an tuturor copiilor care s-au înscris în proiect, manifestând entuziasm și hotărârea de a se implica activ în viețile copiilor mai puțin favorizați. Activitatea de distribuire și asamblare a pușculițelor este un moment foarte apreciat de copiii care au participat și în alţi ani, întrucât ei încep să lucreze în echipă împreună cu părinții, educatorii sau instructorii, acesta fiind primul pas în motivarea lor.

Ulterior, pe parcursul timpului, copiii vor fi stimulați să economisească prin relatări și prezentări despre viața copiilor săraci aflați deja în alte proiecte ADRA, iar în preajma sărbătorilor copiii participanți la proiect se vor întâlni personal cu copiii defavorizați, dăruindu-le cadoul pe care l-au pregătit cu atâta drag.

Proiectul „Copii ajută copii” este unul dintre proiectele ADRA Romania cu cel mai mare impact la nivelul țării noastre, nu doar datorită numărului mare de copii implicați, ci și datorită faptului că cei care beneficiază de acest proiect nu sunt doar copilașii săraci, care primesc un sprijin, ci și copiii care pregătesc aceste pachete și le oferă cu drag, ei învățând de mici „arta generozității

Sorin Goleanu, Director ADRA România

Am fost așa de impresionată cănd am aflat în ce condiții trăiesc alți copilași de vârsta mea, incât am hotărât imediat să mă implic și eu in acest proiect și să le fac o bucurie” declara cu entuziasm o fetiță de 12 ani la lansarea acestui proiect.

Ne-ar plăcea ca și anul acesta, prin proiectul nostru, să contribuim la diminuarea discrepanțelor care determină marginalizarea copiilor săraci. De asemenea prin intermediul altor activități derulate pe plan local, pe parcursul întregului an, să îi sprijinim pe acești copii în dezvoltarea potențialului existent.

a declarat Valentina Cozorici, Coordonatoare Proiecte ADRA România.

Înscrie-te și tu sau împreună cu şcoala ta și fă o bucurie unor copii chiar înainte de sărbători!

Dacă ești părinte solicită chiar acum în mod gratuit o pușculiță pentru a-l stimula pe copilul tău să se gândească și la cei de lângă el!

Pentru cei care doresc să organizeze acest proiect împreună cu un grup de copii dintr-o grădiniță, școală sau biserică este pregatit și un ghid pentru implementarea acestui proiect.

Înscrieri pe: office@adra.ro sau, pentru cei care preferă acest lucru, prin intermediul pastorilor locali ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Tot de la aceștia pot fi obținute materialele destinate acestui proiect.

Viitorul îl pregătim chiar de azi iar copiii reprezintă viitorul.

Schimbă o viață și vei schimba lumea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate