ADRA România intervine la Câmpina: transport și distribuție de apă potabilă pentru localnicii afectați de criza apei prin proiectul „Apă pentru toți – Prahova 2025”

În aceste zile, după problemele grave legate de Barajul Paltinu, zeci de mii de locuitori din judeţul Prahova — inclusiv din oraşul Câmpina — se confruntă cu lipsa apei potabile. Astfel că, în 13 localităţi afectate, alimentarea a fost întreruptă, după ce ploile abundente şi aluviunile au crescut tulburarea apei din lac, făcând imposibilă tratarea ei.

Situaţia a determinat autorităţile să adopte măsuri de urgenţă: s-au distribuit sticle cu apă îmbuteliată — cu raţia —, localnicii stau la cozi pentru a primi apă, iar unele instituţii (şcoli, spitale) au fost afectate de gestionarea în condiţii critice a apei.

În acest context, ADRA România a intervenit prompt, mobilizând resurse pentru transportul și distribuția de apă potabilă în municipiul Câmpina, în cadrul proiectului „Apă pentru toți – Prahova 2025”. În prima etapă, obiectivul proiectului este de a oferi sprijin unui număr de 1.500 de persoane din localitate, afectate de criza generată de întreruperile prelungite ale alimentării cu apă potabilă.

Prin această intervenție umanitară, ADRA România urmărește să asigure necesarul minim de apă pentru locuitorii din zonele vulnerabile, contribuind la reducerea riscurilor sanitare și la protejarea populației în contextul unei situații de urgență. Acțiunea reprezintă un gest concret de solidaritate și responsabilitate față de comunitățile confruntate cu lipsa unui element esențial pentru viață, garantând accesul temporar la apă potabilă până la remedierea situației.

„ADRA România, în colaborare cu cele trei biserici adventiste din Câmpina și pastorii lor (Lucian Floricel – 0743467395 , Daniel Mihăilă – 0742919216, Ștefan Mateaș – 0751056887), a achiziționat și distribuit peste 15.000 de litri de apă potabilă populației în nevoie din Câmpina și localitățile apropiate. Apa îmbuteliată în bidoane de 5 litri a fost depozitată în curțile bisericilor, care au devenit puncte de distribuire a apei necesare supraviețuirii. Membrii bisericilor, în calitatea lor de voluntari ADRA, s-au îngrijit ca apa necesară să ajungă la persoane mai greu deplasabile: la oameni în vârstă, la familii monoparentale, la oameni bolnavi. În unele cazuri, voluntarii ADRA au fost întâmpinați cu lacrimi de către beneficiari și cuvinte de apreciere, mărturisindu-le faptul că apa adusă chiar este răspunsul lui Dumnezeu la nevoile lor, neavând altă sursă și alte mijloace prin care să obțină apa necesară”, a declarat Gabriel Ișvan, Responsabil ADRA Muntenia și Dobrogea.

„ADRA România este alături de locuitorii din Câmpina și din localitățile afectate de criza apei. În fața unei situații de urgență care privește zeci de mii de oameni, intervenim prompt prin transport și distribuție de apă potabilă, pentru ca familiile vulnerabile să aibă acces la necesarul minim de zi cu zi. Solidaritatea și sprijinul concret rămân prioritățile noastre în astfel de momente critice”, a declarat Daniel Neacșu, Manager Proiect și Coordonator Proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea.

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice în proiectul “Apă pentru toți – Prahova 2025” o pot face prin:

  • prin donații în conturile financiare ADRA sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul „Apă pentru toți – Prahova 2025” sau
  • donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul „ADRA”.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate