Campania online „Schimbă povestea!”, desfășurată de către ADRA România în perioada 25 noiembrie-10 decembrie 2023, urmărește conștientizarea populației, autorităților și mai ales a persoanelor aflate în situații de risc de violență că putem în mod individual și în grup să contribuim la schimbarea poveștii nefericite actuale prin hotărâre, sprijin și implicare directă.
Obiective
- Să promovăm ideea că atât victimele violenței, cât și fiecare persoană poate contribui la schimbarea poveștii prin hotărâre, sprijin și implicare personală.
- Să comunicăm în mod persuasiv experiențe relevante ale femeilor care au trecut prin
Casa ADRA și care și-au schimbat povestea vieții. - Să mobilizăm populația generală și, în special autoritățile și colaboratori pentru promovarea mesajului campaniei: „Schimbă povestea!”.
În cadrul campaniei „Schimbă povestea!”, vom oferi:
- Informare;
- Evaluare a situațiilor de abuz;
- Consiliere psihologică și socială, atât telefonic, cât și prin ședințe stabilite alături de echipa de specialiști;
- Găzduire celor ce vor avea nevoie de aceasta, în limitele locurilor disponibile în centru.
În acordarea serviciilor noastre pentru victimele violenței în familie, respectăm următoarele principii:
- Siguranța;
- Respectul;
- Confidențialitatea;
- Nondiscriminarea.
Această campanie face parte din strategia ADRA România de a milita pentru o familie unită, relații sănătoase între parteneri și împuternicirea supraviețuitoarelor abuzului domestic.
„Aceste mame, femei care ne cer disperate ajutorul nu au parte nici de valorizare, nici de iubire. Luptăm pentru o societate sănătoasă, ancorată în respectarea drepturilor omului și crearea unui mediu sănătos în care membrii familiei să se susțină și să se dezvolte împreună. Pentru a avea o societate sănătoasă, este nevoie să ne educăm copiii că pot produce schimbări benefice, iar prima lecție este urmarea exemplului părinților. Noi toți putem schimba povești! Ale noastre sau ale altora!”, a declarat Alina Bordas-Mohorea, Psihoterapeut ADRA România.
Cu această ocazie, avem alături de noi parteneri și sponsori fideli, cu care împreună rescriem povestea supraviețuitoarelor abuzului în familie. Noi toți avem puterea de a contribui la schimbarea poveștii.
Parteneri:
- Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București;
- Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea;
Sponsori:
- HILS Development (sponsor principal);
- Puratos;
- Orhideea Residence&Spa;
Campania „Schimbă povestea!” se desfășoară ONLINE pe rețelele de socializare ADRA România:
- Facebook: ADRA România și Casa ADRA;
- Instagram: ADRA România și Casa ADRA;
- LinkedIn: ADRA România;
- Hashtag: #schimbapovestea.
Expertiza ADRA România în domeniul violenței domestice
Din 2009, ADRA România conduce Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA. În acest centru, ADRA România oferă: cazare, consiliere psihologică individuală și de familie, consiliere socială, hrană şi asistenţă medicală de urgenţă femeilor (alături de copiii lor) care au reclamat violenţa domestică organelor competente. În perioada 2009 – 2022, ADRA a sprijinit 3633 persoane (1059 persoane găzduite și 2574 persoane consiliate fără găzduire).
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România