ADRA România sprijină familiile afectate de incendiul devastator din Soveja prin proiectul „Reclădind speranțe”

Poate speranța să renască acolo unde focul a distrus totul?

ADRA România intervine în sprijinul comunității din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, unde un incendiu devastator, care a izbucnit în dimineața zilei de 26 aprilie 2026, a afectat grav peste 30 de gospodării și peste 300 de persoane.

Incendiul s-a produs pe fondul intensificării puternice a vântului, în contextul unui cod galben de vreme severă, iar flăcările s-au propagat rapid de la o casă la alta, provocând pagube semnificative și lăsând numeroase familii fără bunurile necesare traiului de zi cu zi.

În urma evaluării situației din teren și în colaborare cu autoritățile locale, ADRA România a decis ca, în prima etapă de intervenție, să sprijine familiile afectate prin oferirea de produse alimentare și produse de igienă, menite să răspundă nevoilor urgente ale celor care trec prin această încercare dificilă. Prin distribuirea acestor pachete esențiale, organizația contribuie la asigurarea unui minim de confort și siguranță pentru persoanele afectate.

„În astfel de momente, solidaritatea și sprijinul rapid sunt esențiale. Ne dorim să fim alături de aceste familii greu încercate și să contribuim la refacerea speranței și a siguranței lor. Prin proiectul ADRA „Reclădind speranțe” continuăm să răspundem prompt acolo unde este cea mai mare nevoie”, a declarat Willy Cotruță, Responsabil și Coordonator proiecte ADRA Moldova și Bucovina.

Toți cei care doresc să susțină aceste familii afectate se pot alătura campaniei de strângere de fonduri inițiată de ADRA România prin proiectul „Reclădin speranțe”, contribuind astfel la procesul de refacere a comunității și la oferirea unui nou început pentru cei afectați de această tragedie. Fiecare donație înseamnă un pas înainte pentru familiile care încearcă acum să își reconstruiască viața.

Proiectul „Reclădind speranțe” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor care și-au pierdut bunurile materiale în urma unui incendiu. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoanele care trec prin astfel de situații, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate.

ADRA România mulțumește tuturor celor care aleg să fie parte din această misiune de sprijin, compasiune și solidaritate.

Donează și tu!

Modalități de implicare:

  1. prin voluntariat (vă puteți adresa coordonatorilor de proiecte ADRA la nivel regional);
  2. prin donații materiale (materiale de construcție etc.), dar și prin
  3. donații financiare în contul ADRA sau
  4. donații direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul „Reclădind speranțe”;
  5. donând chiar acum suma de 2 Euro prin simpla trimitere a unui SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate