Caută
Close this search box.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea sprijină victimele inundațiilor din România printr-o colectă la nivel național pentru proiectul ADRA „Speranță mai presus de ape”

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România și ADRA România sunt solidare cu sinistrații din România, implicându-se și îndemnând la un răspuns plin de compasiune pentru situația existentă. Prin hotărârea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, sâmbătă, 21 septembrie 2024 va avea loc o colectă națională în cadrul căreia vor fi strânse sume pentru sprijinirea financiară și materială a victimelor inundațiilor, prin proiectul ADRA „Speranță mai presus de ape”.

În contextul inundațiilor din ultimele zile care au distrus mii de case și gospodării din Moldova, strategia ADRA România este ca sumele strânse cu ocazia acestei colecte să fie destinate intervenției umanitare pentru victimele dezastrelor naturale.

Ciclonul Boris a provocat inundații severe în județele Galați, Vaslui și Bacău, generând pagube majore, în special în zona Galați, unde mai multe localități au fost grav afectate. Mii de gospodării au fost distruse, iar oameni au fost nevoiți să reacționeze imediat pentru a-și salva viața, lăsând în urmă o casele plină de amintiri și siguranță. Frica, nesiguranța și durerea pierderilor materiale și umane au devenit, în scurt timp, realitatea lor cotidiană.

„În aceste momente de suferință și încercare, ne rugăm la Dumnezeu pentru alinare și putere atât pentru cei care au fost direct afectați de inundații, cât și pentru toți cei care luptă să ofere ajutor. Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a intervenit rapid, chiar în primele ore, pentru victimele inundațiilor din România, prin suport material, financiar și consiliere. Gândurile și ajutorul nostru se îndreaptă pentru îngrijirea victimelor din aceste tragedii, iar comunitatea noastră este unită în dorința de a-i susține pe cât mai mulți din aflați în nevoie. Sâmbătă, 21 septembrie 2024, în bisericile noastre strângem bani pentru a reduce suferința teribilă din căminele și gospodăriile afectate. Colecta va ajuta sinistrații, adventiști și neadventiști, în semn de compasiune creștină, pentru restabilirea condițiilor de viață în zonele distruse. Cu credință și solidaritate, vom reuși să reconstruim și să oferim speranță celor afectați. Dumnezeu să-i ocrotească pe cei din zonele calamitate!”, a declarat Aurel Neațu, Președinte Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România și Președinte ADRA România.

„ADRA România se alătură cu toată inima apelului la solidaritate împreună cu sinistrații din Galați și a oferit, în prima instanță, intervenție umanitară de urgență în completarea eforturilor autorităților. Suntem chemați să fim brațele întinse pentru semenii noștri greu încercați. Pe lângă donațiile materiale și financiare, de care este atâta nevoie în zilele acestea, nu există voluntar care să nu-și găsească locul în această intervenție umanitară”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin următoarele modalitați:

  • voluntariat (vă puteți adresa coordonatorilor regionali);
  • donații materiale (atât produse alimentare, produse de igienă și de curățenie, dar și materiale de construcție);
  • donații financiare în conturile ADRA;
  • donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul „Speranță mai presus de ape”;
  • donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”;
  • dăruind la colecta din 21 septembrie 2024 care va avea loc în toate bisericile adventiste din România.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate