SURSA: Ziarul Amprenta


Asociația Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România şi Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Muntenia organizează astăzi, 9 iunie 2026, conferința de presă prin care anunță deschiderea oficială a lucrărilor de construcție pentru Centrul Multifuncțional realizat în cadrul proiectului „MULTI-CESPO Năvodari – Centrul Multifuncțional Cultural, Educaţional şi Sportiv pentru copiii vulnerabili din Năvodari“.
„Acest proiect, implementat de ADRA România în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferinţa Muntenia şi finanțat prin Ministerul Fondurilor Europene, reprezintă o investiție importantă în viitorul comunităţii din Năvodari, oferind acces la activități educaționale, culturale şi sportive pentru sute de copii aflaţi în risc de excluziune socială“, au transmis reprezentanții ADRA și ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

„Una dintre caracteristicile mele este că iubesc Dobrogea și pe dobrogeni, astfel că îmi face o deosebită plăcere că la acest moment important pentru noi să vă salutăm din nou, să vă spunem că sunteți bineveniți și să marcăm momentul acesta, care este semnificativ pentru ADRA România, ADRA însemnând Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor, care este principalul beneficiar și, de asemenea, pentru Conferința Muntenia a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, care este partener în acest proiect.
Bun venit tuturor, vă invit să ne bucurăm împreună de soarele dobrogean și de începuturile acestui proiect!“, a transmis Mădălin Avrămescu, directorul de Comunicare, Relații Oficiale și Libertate Religioasă din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Muntenia.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FZiarulAmprenta%2Fvideos%2F2465517823869772%2F&show_text=false&width=560&t=0
La eveniment, care se desfășoară în Mamaia Sat, orașul Năvodari, participă reprezentanți ai autorităților locale şi județene, reprezentanți ai constructorului, precum şi reprezentanți ai finanțatorului.
Sunt prezenți Beniamin Codescu – coordonator proiect, Ștefan Savin – reprezentant director Concelex Dobrogea, Ștefania Ciubuc – proiectant Concrete, Robert Georgescu – director ADRA, dar și Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.



Directorul executiv al ADRA România, Robert Georgescu, a amintit că momentul inaugural este rezultatul a peste doi ani de muncă și pregătire.
„Ceea ce vedeți astăzi este doar partea vizibilă a unui efort început cu mai bine de doi ani în urmă. Ne dorim ca acest centru să ofere copiilor și tinerilor din Năvodari servicii moderne și oportunități de dezvoltare. Sperăm ca la finalul lunii august 2027 să inaugurăm o construcție care să le spună tuturor: bine ați venit”, a precizat Georgescu.
Potrivit acestuia, beneficiarii proiectului vor fi copiii și tinerii din Năvodari, care vor avea acces la activități educative, culturale, recreative și sportive, precum și la programe dedicate dezvoltării personale și sănătății.
Coordonatorul local al proiectului, Beniamin Codescu, a declarat că noua responsabilitate reprezintă o provocare profesională, dar și o oportunitate de a contribui la dezvoltarea unor programe dedicate copiilor.
„Este un început pentru mine. Rolul meu va fi să coordonez echipa care implementează proiectul la nivel local și toate activitățile destinate copiilor. Sunt la început, dar cred că va fi un început frumos”, a afirmat acesta.
Arhitectul Ștefania Ciubuc, reprezentant al Concrete Design Solutions, a explicat că proiectul a fost conceput pornind de la nevoile reale ale copiilor care vor utiliza viitorul centru.
„Am pornit acest proiect gândindu-ne la utilizatori, la copiii care au cea mai mare nevoie de noi. Întotdeauna am avut în vedere să folosim potențialul maxim al locului, astfel încât să existe spații pentru activitățile școlare, educaționale și de dezvoltare personală în interior, dar și zone dedicate jocului și sportului în exterior”, a declarat aceasta.
Potrivit arhitectului, unul dintre obiectivele principale ale echipei de proiectare a fost realizarea unei clădiri moderne, eficiente energetic și adaptate cerințelor actuale privind protecția mediului.
„Partea de sustenabilitate a avut o importanță majoră. Ne-am dorit ca această construcție să respecte standardele nZEB (nearly Zero Energy Building), ceea ce înseamnă un consum redus de energie și un impact minim asupra mediului”, a precizat Ștefania Ciubuc.
Dincolo de funcționalitatea spațiilor interioare, proiectanții au acordat o atenție deosebită zonelor dedicate socializării și integrării copiilor în comunitate.
„Am încercat să gândim o fațadă care să reflecte și să preia spiritul locului de joacă și al spațiului de socializare. Dincolo de lecții și de activitățile coordonate de profesioniști, copiii au nevoie de integrare socială, de interacțiune și de un mediu în care să se simtă parte a unei comunități”, a subliniat arhitectul.
Din partea constructorului, directorul de construcții al companiei Concelex, Ștefan Savin, a anunțat că proiectul intră în etapa efectivă de execuție.
„Suntem în faza de predare a amplasamentului și urmează să începem fundația construcției. Ne vom da tot interesul să respectăm termenul stabilit și sperăm ca la sfârșitul sezonului estival de anul viitor să inaugurăm acest obiectiv”, a declarat Savin.
Reprezentantul companiei a subliniat că participarea la un proiect cu un puternic impact social reprezintă o onoare pentru constructor și că investiția va avea un rol important în dezvoltarea comunității locale.
Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a evidențiat necesitatea implicării tuturor actorilor locali în sprijinirea copiilor aflați în situații vulnerabile și a vorbit despre dificultățile întâmpinate în etapele administrative ale proiectului.
„Este un lucru extrem de important pentru faptul că se adresează în special tinerilor și copiilor care au nevoi mari. Este esențial ca autoritățile, organizațiile și mediul privat să lucreze împreună pentru a fi aproape de cei care au nevoie de sprijin”, a declarat edilul.
Acesta a explicat că proiectul a fost aproape de a fi pierdut din cauza întârzierilor administrative și a expirării unor documente necesare, însă administrația locală a reușit să găsească soluțiile necesare pentru continuarea investiției.



Date despre proiect
Conform reprezentanților ADRA, proiectul se desfășoară pe o perioadă de 48 de luni, din septembrie 2025 până în august 2029, cu o valoarea totală a proiectului de 11.335.889,98 lei, din care 4.240.566,26 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR – Fondul European de Dezvoltare Regională, 4.155.418,25 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE+ – Fondul Social European Plus, 2.870.685,87 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 69.219,60 lei contribuție proprie.
Proiectul propune înființarea unui centru multifuncțional dotat cu facilități sportive, culturale și educaționale, destinat copiilor din grupuri vulnerabile aflați în risc de sărăcie, excluziune socială sau abandon școlar, din orașul Năvodari, județul Constanța.
Prin realizarea acestui centru se urmărește facilitarea accesului copiilor la servicii integrate de sprijin social, educațional, cultural și sportiv în cadrul comunității.
Prin centru se va asigura accesul copiilor din orașul Năvodari la servicii sociale, sportive, culturale și educaționale de calitate, prin furnizarea de servicii pentru minimum 260 de beneficiari în cadrul proiectului în cele 48 de luni de implementare, din care 15 luni în afara centrului și 29 luni de implementare a activităților în cadrul centrului dezvoltat prin proiect.
Rezultatele finale așteptate sunt:
- Un centru multifuncțional construit și operativ;
- Minim 237 participanți care urmează studii sau cursuri de formare la încetarea calității de participant (număr de persoane);
- Minim 200 utilizatori anuali ai unităților de asistență socială noi sau modernizate;
- Minim 260 copii, dintre care 26 copii roma, care au finalizat cu succes activitățile și programele sportive, culturale și educaționale.


