Caută
Close this search box.

Raport ADRA Oltenia 2017 – 2020

Joi, 01 aprilie 2021, în Municipiul Craiova, avut loc Adunarea Generală Electivă a Conferinței Oltenia cu delegați prezenți din județele Craiova, Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman. În cadrul întâlnirii s-a validat raportul ADRA din zona Oltenia din perioada anilor 2017 – 2020.

În urma analizei, ADRA și-a îndeplinit obiectivele propuse pentru mandatul celor 4 ani, implementând cu succes 31 de proiecte. Aria de implementare a proiectelor a avut în vedere ”Declarația de Acțiune” a organizației:

“ADRA are în atenţie omul aflat în dificultate, răspunzând nevoilor sale fundamentale. Din acest motiv, cele cinci portofolii de interes ADRA confirmă prezenţa membrilor ei acolo unde este semnalată o nevoie. Astfel, activităţile specifice se adresează următoarelor domenii esenţiale: dezvoltare economică, educație de bază și sănătate primară, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale și asistarea categoriilor sociale defavorizate.”

“ADRA aduce raze de soare, speranță și liniște în sufletele multor copii, tineri sau vârstnici care se confruntă cu situații ce par imposibil de rezolvat. Avem convingerea că am fost chemați și „pentru o vreme ca aceasta”. Consider că proiectele și intervențiile ADRA reprezintă răspunsul lui Dumnezeu la dorințele exprimate și neexprimate ale celor în nevoie” a declarat George Sbîrnea, Responsabil ADRA Oltenia 2017 – 2020.

Isus exemplul nostru! Adusă la existență de Dumnezeu, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA lucrează în favoarea persoanelor care se confruntă cu sărăcia sau care se află în situații vulnerabile. Prin programele sale specifice, ADRA are ca obiectiv determinarea unor schimbări pozitive și adecvate, prin crearea de parteneriate și prin acțiuni responsabile în vederea atingerii scopului propus. Lucrarea de a-i ajuta pe cei săraci este dată bisericii din toate veacurile pentru ca membrii ei să poată dezvolta simpatie și iubire, astfel încât să poată da pe față înaintea altora puterea Evangheliei lui Isus Hristos. El a folosit mai mult timp pentru vindecarea bolnavilor decât pentru predicarea Evangheliei. Suntem învățați de exemplul Domnului Hristos că adevăratul scop al vieții este slujirea altora.

Dumnezeu a fost PARTENERUL nostru nevăzut! Credem că în tot ceea ce am desfășurat, prin realizarea contractelor de sponsorizare și a protocoalelor de colaborare încheiate, prin campaniile de informare, de conștientizare și de strângere de fonduri, prin concerte, prin seminare, prin workshop-uri, prin conferințe, prin tabere, prin emisiuni televizate sau radiofonice pentru proiectele implementate, prin articole de promovare a cazurilor sociale, în presa scrisă sau online, în toate cele văzute și nevăzute, cunoscute și necunoscute, am avut un PARTENER de nădejde care niciodată nu ne-a uitat.

“Sensibilitatea pentru strigătul de ajutor al celor de oriunde şi oricând devine grijă și preocupare din care se nasc planuri care devin acțiuni mișcătoare ce aduc alinare si vindecare ce nasc chipuri luminoase pe care înfloresc zâmbete. Aceasta înseamnă ADRA, util pentru cel de lângă tine și de aceea pe deplin satisfăcut” a declarat Daniel Andrei, Coordonator Proiecte ADRA Oltenia 2017 – 2020.

Dumnezeu a fost PARTENERUL nostru nevăzut! Credem că în tot ceea ce am desfășurat, prin realizarea contractelor de sponsorizare și a protocoalelor de colaborare încheiate, prin campaniile de informare, de conștientizare și de strângere de fonduri, prin concerte, prin seminare, prin workshop-uri, prin conferințe, prin tabere, prin emisiuni televizate sau radiofonice pentru proiectele implementate, prin articole de promovare a cazurilor sociale, în presa scrisă sau online, în toate cele văzute și nevăzute, cunoscute și necunoscute, am avut un PARTENER de nădejde care niciodată nu ne-a uitat.

În perioada anilor 2017 – 2020, în Conferința Oltenia, activitatea socială a înregistrat asistarea a peste 20.250 persoane prin intermediul a 31 proiecte existente în portofoliul ADRA România. Implementarea cu succes a acestor proiecte a fost posibilă cu sprijinul a 3.121 voluntari activi și a 475 parteneri care au fost alături de noi. Suntem conștienți de faptul că ajutorul material și financiar în implementarea proiectelor desfășurate nu este de neglijat, astfel că, în perioada acestui mandat, ne-am bucurat de susținere din partea celor 341 sponsori cu inimă mare. Prețuirea noastră și răsplata de sus!

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

George Sbîrnea, Responsabil ADRA Oltenia 2017 – 2020
Andrei Daniel, Coordonator Proiecte ADRA Oltenia 2017 – 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate