ADRA România este alături de familia Covataru
Nicoleta Gianina Covataru are 38 ani și locuiește în comuna Udești, județul Suceava. Dumneaei are 5 copii, dintre care trei minori, cu vârste cuprinse între

În luna iulie 2016, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a primit acreditarea pentru o perioadă de 5 ani pentru serviciul

Miercuri, 22 Iunie 2016, a avut loc inaugurarea casei familiei Pleșu, din localitatea Bârlad, Județul Vaslui, construită de către Asociația ”Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere

La peste 25 de ani de activitate, ”Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România” vă invită la concertul aniversar și umanitar ”ZÂMBETE

De 10 ani, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România desfășoară proiectul ”Copii ajută copii”, prin care dorește să crească spiritul de

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România vă invită la cea de-a cincea ediție a concertului umanitar „VIS DE COPIL” care va