Caută
Close this search box.

1.061 de persoane primesc ajutor în cea de-a 53-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

Timp de un an întreaga planetă a fost supusă unor provocări neașteptate, iar pandemia COVID-19 nu a adus doar suferință fizică, ci și panică sau confuzie. Toate implicațiile apariției COVID-19 în viața fiecăruia dintre noi, fie în mod direct sau indirect, vor rămâne multă vreme. ADRA este la datorie încercând să reechilibreze pe cât posibil viața celor afectați colateral.

În cele 53 de săptămâni de activitate ADRA, prin implementarea proiectului “Sprijin Umanitar COVID-19”, familiile vulnerabile și afectate de pandemie au beneficiat de alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție, asistență socială, consiliere psihologică și ajutor pentru asigurarea adăpostului.

În cea de-a 53-a săptămână de implementare a proiectului Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.061 de persoane, dintre care 412 copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate școlare excepționale, 345 de bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 217 de adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 74 de antreprenori și 13 victime ale violenței domestice.

Astfel că, doar în săptămâna 07 – 13 martie 2021, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.061 de persoane, după cum urmează:

  • 848 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză;
  • 93 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
  • 74 de antreprenori au fost monitorizați în desfășurarea activității lor economice;
  • 30 de persoane au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
  • 16 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.

Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.

„Prin proiectul “Sprijin umanitar COVID-19”, ADRA România, timp de un an de zile, a reușit să reechilibreze pe cât de mult posibil traiul victimelor colaterale afectate de pandemie. În tot acest timp, am fost alături de familiile defavorizate care au beneficiat de alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție, asistență socială, consiliere psihologică și ajutor pentru asigurarea adăpostului. Rămânem în continuare alături de beneficiarii noștri sperând ca într-o zi, situația generată de COVID-19 să revină la normal. Alături de Partenerul nostru nevăzut, slujim umanității așa cum El a plănuit” a declarat Delia Fărâmiță, Asistent Manager Situații de Urgență. Responsabil Marketing și Comunicare ADRA România.

„În urmă cu un an ne confruntam cu pionieratul unei situații care avea să schimbe destul de mult cotidianul. Acum un an ne confruntam cu semnele incipiente a ceea ce urma să fie pandemia de COVID-19, o situație care urma să contureze un orizont nou. O geneză sui generis la care asistam, concomitent, temători, dar și cutezători. Asistam atunci la noi măsuri legislative, la sancțiuni, la o varietate de obstacole și ne pregăteam de schimbări și decizii, astfel încât să putem fi alături de beneficiarii noștri ca și până atunci. Aveam încredere ca echipă, că munca noastră va continua și vom putea ajuta în continuare. Spre bucuria noastră așa s-a și întâmplat! Astăzi vedem în perspectivă ultimul an și nu putem să nu afirmăm că, în ciuda tuturor obstacolelor, avem rezultate pozitive și numărul beneficiarilor noștri este în creștere. Avem alături de noi oameni dornici să se implice în cauzele pentru care luptăm. Acest fapt contează foarte mult, iar cei care simt direct acest sprijin sunt beneficiarii noștri. Împreună am trecut de primul an în care acest virus ne secondează viețile și pentru această unitate echipa ADRA nu poate decât să vă mulțumească” a declarat Bogdan Stănică, Manager Proiect ADRA România.

În cadrul proiectului „Sprijin Umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.

Implică-te și tu!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul Sprijin Umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

  • (28.02 – 06.03.2021) RAPORT 52 ADRA România COVID-19:
  • (21.06 – 27.02.2021) RAPORT 51 ADRA România COVID-19:
  • (14.02 – 20.02.2021) RAPORT 50 ADRA România COVID-19:
  • (07.02 – 13.02.2021) RAPORT 49 ADRA România COVID-19:
  • (31.01 – 06.02.2021) RAPORT 48 ADRA România COVID-19:
  • (24.01 – 30.01.2021) RAPORT 47 ADRA România COVID-19:
  • (17.01 – 23.01.2021) RAPORT 46 ADRA România COVID-19:
  • (10.01 – 16.01.2021) RAPORT 45 ADRA România COVID-19:
  • (03.01 – 09.01.2021) RAPORT 44 ADRA România COVID-19:
  • (27.12 – 02.01.2021) RAPORT 43 ADRA România COVID-19:
  • (20.12 – 26.12.2020) RAPORT 42 ADRA România COVID-19:
  • (13.12 – 19.12.2020) RAPORT 41 ADRA România COVID-19:
  • (06.12 – 12.12.2020) RAPORT 40 ADRA România COVID-19:
  • (29.11 – 05.12.2020) RAPORT 39 ADRA România COVID-19:
  • (22.11 – 28.11.2020) RAPORT 38 ADRA România COVID-19:
  • (15.11 – 21.11.2020) RAPORT 37 ADRA România COVID-19:
  • (08.11 – 14.11.2020) RAPORT 36 ADRA România COVID-19:
  • (01.11 – 07.11.2020) RAPORT 35 ADRA România COVID-19:
  • (25.10 – 31.10.2020) RAPORT 34 ADRA România COVID-19:
  • (18.10 – 24.10.2020) RAPORT 33 ADRA România COVID-19:
  • (11.10 – 17.10.2020) RAPORT 32 ADRA România COVID-19:

(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:

  • (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:
  • (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:
  • (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:
  • (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:
  • (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:
  • 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:
  • (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:
  • (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:
  • (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:
  • (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:
  • (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:  
  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:  

ADRA România

În cea de-a 48-a săptămână de implementare a proiectului Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 855 de persoane, dintre care 299 bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 294 copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate școlare excepționale, 184 de adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 74 de antreprenori și 4 victime ale violenței domestice.

Astfel că, doar în săptămâna 31 ianuarie – 06 februarie 2021, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 855 de persoane, după cum urmează:

  • 743 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 76 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
  • 74 de antreprenori au fost monitorizați în desfășurarea activității lor economice;
  • 17 persoane au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
  • 13 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului;
  • 8 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză.

Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.

„De aproape 11 luni ne confruntăm cu o situaţie care a bulversat multe dintre activităţile cotidiene şi a provocat situaţii greu de gestionat pentru semenii noştri. În aceste condiţii, ADRA România este organizaţia umanitară ce încearcă să identifice nevoile urgente şi să intervină prin oferirea de alimente, medicamente sau alte produse de strictă necesitate, în cadrul proiectului „Sprijin umanitar COVID-19”. Suntem recunoscători pentru persoanele implicate ca voluntari şi donatori, astfel încât condiţiile de viaţă pentru beneficiarii ADRA să poată fi îmbunătăţite prin implicarea noastră” a declarat Walter Creciuneac, Secretar Asistent Director. Casier ADRA România.

În cadrul proiectului „Sprijin Umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.

Implică-te și tu!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul Sprijin Umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

  • (24.01 – 30.01.2021) RAPORT 47 ADRA România COVID-19:
  • (17.01 – 23.01.2021) RAPORT 46 ADRA România COVID-19:
  • (10.01 – 16.01.2021) RAPORT 45 ADRA România COVID-19:
  • (03.01 – 09.01.2021) RAPORT 44 ADRA România COVID-19:
  • (27.12 – 02.01.2021) RAPORT 43 ADRA România COVID-19:
  • (20.12 – 26.12.2020) RAPORT 42 ADRA România COVID-19:
  • (13.12 – 19.12.2020) RAPORT 41 ADRA România COVID-19:
  • (06.12 – 12.12.2020) RAPORT 40 ADRA România COVID-19:
  • (29.11 – 05.12.2020) RAPORT 39 ADRA România COVID-19:
  • (22.11 – 28.11.2020) RAPORT 38 ADRA România COVID-19:
  • (15.11 – 21.11.2020) RAPORT 37 ADRA România COVID-19:
  • (08.11 – 14.11.2020) RAPORT 36 ADRA România COVID-19:
  • (01.11 – 07.11.2020) RAPORT 35 ADRA România COVID-19:
  • (25.10 – 31.10.2020) RAPORT 34 ADRA România COVID-19:
  • (18.10 – 24.10.2020) RAPORT 33 ADRA România COVID-19:
  • (11.10 – 17.10.2020) RAPORT 32 ADRA România COVID-19:

(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:

  • (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:
  • (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:
  • (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:
  • (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:
  • (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:
  • 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:
  • (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:
  • (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:
  • (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:
  • (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:
  • (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:  
  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:  

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate