Caută
Close this search box.

1.154 de persoane primesc ajutor în cea de-a 43-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

ADRA ESTE AICI și în anul 2021 pentru a sprijini familiile vulnerabile afectate de pandemia COVID-19.

În cea de-a 43-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.154 de persoane, dintre care 742 adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 179 de copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate academice excepționale, 191 bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 37 de antreprenori și 5 victime ale violenței domestice.

Astfel că, doar în săptămâna 27 decembrie 2020 – 02 ianuarie 2021, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.154 de persoane, după cum urmează:

  • 1.089 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 76 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
  • 37 de antreprenori au fost monitorizați în desfășurarea activității lor economice;
  • 12 persoane au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
  • 9 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
  • 7 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.

Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.

„Începutul de an aduce un nou suflu de speranță și energie pentru a continua activitățile desfășurate în cadrul intervenției ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”. Noi oportunități pentru aceleași obstacole ne motivează la mobilizare ca echipă în a sprijini beneficiarii noștri. Un nou început în continuarea demersurilor de ajutor, un tonus mai bun precum și speranța în mai bine sunt aduse tuturor celor care intră sub aripa ADRA România. Suntem încrezători că toți susținătorii noștri vor fi alături de noi în continuare și depunem eforturi să putem ajuta cât mai mulți beneficiari” a declarat Bogdan Stănică, Manager Proiect ADRA România.

„ADRA România își duce mai departe și în anul 2021 promisiunea de a sprijini victimele colaterale ale virusului COVID-19. Nădăjduim să depășim împreună viitoarele crize provocate de pandemie prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”. Cu ajutorul Partenerului nostru nevăzut vom face față provocărilor ce vor veni în calea noastră” a declarat Delia Fărâmiță Asistent Manager Situații de Urgență. Responsabil Marketing și Comunicare ADRA România.

În cadrul proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.

Implică-te și tu!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin Umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

  • (20.12 – 26.12.2020) RAPORT 42 ADRA România COVID-19:
  • (13.12 – 19.12.2020) RAPORT 41 ADRA România COVID-19:
  • (06.12 – 12.12.2020) RAPORT 40 ADRA România COVID-19:
  • (29.11 – 05.12.2020) RAPORT 39 ADRA România COVID-19:
  • (22.11 – 28.11.2020) RAPORT 38 ADRA România COVID-19:
  • (15.11 – 21.11.2020) RAPORT 37 ADRA România COVID-19:
  • (08.11 – 14.11.2020) RAPORT 36 ADRA România COVID-19:
  • (01.11 – 07.11.2020) RAPORT 35 ADRA România COVID-19:
  • (25.10 – 31.10.2020) RAPORT 34 ADRA România COVID-19:
  • (18.10 – 24.10.2020) RAPORT 33 ADRA România COVID-19:
  • (11.10 – 17.10.2020) RAPORT 32 ADRA România COVID-19:

(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:

  • (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:
  • (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:
  • (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:
  • (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:
  • (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:
  • 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:
  • (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:
  • (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:
  • (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:
  • (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:
  • (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:  
  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:  

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate